Inca din 2011, Jean-Franҫois Fallacher și-a asumat poziția de CEO in cadrul Orange Romania, iar acum se pare ca este timpul pentru o schimbare. Aflam ca directorul executiv Orange Europa a decis ca incepand din luna mai postul de CEO al filialei din Romania sa fie ocupat de catre Liudmila Climoc, CEO Orange Moldova inca din 2008.

Francezul Jean-Franҫois Fallacher iși va asuma o noua provocare, mai precis aceea de a conduce Orange Polonia in anii ce urmeaza. De asemenea, schimbarile nu se vor opri aici, Julien Duccaroz, actualul director comercial Orange Romania urmand a se muta in Chișinau pentru postul de CEO al filialei din Moldova.
Cu aceasta ocazie aflam ca Orange Romania are la ora actuala 10.28 milioane de clienți, operator ce a investit destul de mult in modernizarea infrastructurii și a extinderii rețelei 4G. In prezent, acoperirea 4G a operatorului se ridica la 71% din populația totala, respectiv 96% din populația urbana.
Totodata, ni se dezvaluie ca in primele 9 luni din 2015, Orange Romania a obținut venituri in valoare de 700 milioane de euro, cifra cu 3.2% mai mare fața de aceeași perioada din 2014.

