Headsetul VR produs de Google ar urma sa fie independent si nu va avea nevoie de conexiune PC sau smartphone

Stiri Telefoane Google

Publicat: Vineri 12-Feb-2016 20:42:25 - Autor: Radu Iorga - Afisat de: 507 ori
Surse apropiate de proiectele VR de la Google afirma ca gigantul care a creat Android pregateste un headset diferit de produsele actuale. Se pare ca el va fi complet independent de PC, console sau smartphone si nu e exclus sa fie bazat pe Android.
 
Headsetul VR produs de Google ar urma sa fie independent si nu va avea nevoie de conexiune PC sau smartphone

Practic, ne asteptam ca echivalentul unui smartphone sa fie integrat sub forma de componente intr-un headset VR. Cat despre implementarea lui Android pe un astfel de device, platforma a dovedit deja ca e versatila, ruland pe televizoare, ceasuri, automobile, console, proiectoare, laptopuri, Google Glass si camere foto.

Cei de la Wall Street Journal au aflat ca headsetul cel nou va avea un ecran, multiple procesoare puternice si camere orientate spre exterior. Startupul cu origini romanesti Movidius ar putea furniza chipseturile necesare pentru a urmari miscarea capului utilizatorului. Intregul concept aminteste putin de Samsung Gear VR, dar cu un device integrat in unitate si nu separat.

E posibil sa vedem un prototip chiar la Google I/O 2016, in prag de vara.




Ceilalti au citit si: