HTC One X9 isi face aparitia intr-o noua randare; De aceasta data vedem si spatele, cu o camera in stil Nexus 6P

Stiri Telefoane HTC

Publicat: Miercuri 11-Noi-2015 18:34:29 - Autor: Alexandru Stanescu - Afisat de: 443 ori

HTC One X9 aparea cu cateva zile in urma pe web intr-o randare ce prezenta terminalul pe alb si oferind un design mai degraba masiv si solid. Parca ne intorceam putin pe vremea lui HTC HD2, dar pana sa ajungem acolo vedem azi inca o randare cu noul model.
 

HTC One X9 îsi face aparitia într-o noua randare; De aceasta data vedem si spatele, cu o camera în stil Nexus 6P
 

Mai nou se vehiculeaza dotari mai modeste pentru acest model si nu cele high end ce aparusera cu prima imagine. Revenind la randarea de mai sus, observam aici prezenta unei camere ce aduce cu cea de pe Nexus 6P ca design. Aceea a fost o decizie buclucasa pentru Google si Huawei, ZTE sesizandu-se si afirmand ca a fost copiat lookul camerei de la ei, in vreme ce multa lume (inclusiv eu) a afirmat ca inspiratia vine mai degraba de la Nokia 808 Pureview.

In fine, o zona atat de bine delimitata si protuberanta a camerei poate doar insemna ca vom primi un senzor foto generos, nu credeti? HTC One X9 ar urma sa vina cu muchii subtiri ale ecranului, difuzoare frontale BoomSound si un corp metalic care nu mai copiaza iPhone-ul. La bord se va afla un ecran de 5.5 inch Full HD, un procesor MediaTek misterios, 2 GB RAM, 16 GB stocare si o camera selfie de 4 Ultrapixel.

Vom primi si o baterie de 3000 mAh si o camera de 13 MP in spate, iar acest model ar urma sa debuteze in trimestrul 1 al anului viitor, sub forma unui asa zis HTC One A9 Plus.





Ceilalti au citit si: