HTC One M9 primeste o versiune din aur de 24 de karate, cu ocazia finalei Champions League de pe 6 iunie

Stiri Telefoane HTC

Publicat: Vineri 05-Iun-2015 11:46:56 - Autor: Alexandru Stanescu - Afisat de: 388 ori
Dupa cum probabil stiti deja, HTC este unul dintre sponsorii principali ai competitiilor UEFA Champions League si Europa League. Ei bine, cu ocazia finalei Champions League de pe 6 ianuarie, de la Berlin HTC a lansat o versiune din aur a lui HTC One M9.
 
HTC One M9 primeste o versiune din aur de 24 de karate, cu ocazia finalei Champions League de pe 6 iunie

E vorba despre o varianta a smartphone-ului flagship HTC, acoperita cu aur de 24 de karate si gravata cu logo-ul Champions League si datele finalei. E vorba despre echipele care joaca finala, Juventus si Barcelona, data si unul dintre locurile de pe stadion. Am vazut in ultimii ani numeroase telefoane celebre suflate cu aur sau personalizate de firme ca Gresso sau Goldgenie, dar acest HTC este unul oficial, ce vine direct de la compania asiatica si nu de la o terta parte.

Avand in vedere actualul scandal din FIFA, e greu de crezut ca acest telefon din aur nu e perceput oarecum ironic aici, mai ales ca opulenta nu sade bine in aceste momente de criza pentru fotbalul european. In fine, avand in vedere marcajele legate de locurile de pe stadion, banuiesc ca persoanele din lojele oficiale vor gasi cate un model de genul pe scaunele lor. Nu putem garanta ca el va ajunge in comert.




Ceilalti au citit si: