Google a anuntat un proiect ce implica finantarea cu 150 de milioane de euro a publicatiilor de stiri din Europa, dar si a startupurilor de pe continent, ce au de-a face cu jurnalismul. Aceasta initiativa se va desfasura in urmatorii 3 ani.

Printre parteneri se afla si The Financial Times, The Guardian, El Pais sau Die Zeit. De remarcat si faptul ca o serie de grupuri media care au criticat Google nu sunt implicate in proiect. Spre exemplu publicatiile ce fac parte din News Corp al lui Rupert Murdoch si grupul german Axel Springer nu se numara printre parteneri. In 2013 Google pusese la punct un fond pentru organizatiile media din Franta, incercand sa ajunga la o intelegere cu privire la dreptul sau de a afisa titlurile stirilor si textul acestora via Google News.
Organizatiile care accepta banii de la Google trebuie sa isi asigure cititorii ca evita conflictele de interese, atunci cand acopera anumite evenimente, mai ales legate de finantator. Mentionam acest aspect in ideea ca Uniunea Europeana a acuzat Google ca abuzeaza de pozitia sa de monopol si ca investigheaza oferirea la pachet a aplicatiilor Google pe Android.
Tot UE vrea si sa creasca restrictiile cu privire la utilizarea datelor personale. Va reusi initiativa Google sa ajute presa, deja lovita in mare parte de migratia catre online?

