Ce stim despre body piercing si cum ne ingrijim

Voturi: 265 |   Voteaza

Inca din cele mai vechi timpuri, oamenii au simtit nevoia sa-si decoreze si sa-si schimbe infatisarea corpului in cele mai diferite feluri. Piercingul este una dintre cele mai vechi si mai interesante forme de modificare a aspectului corpului. Numai ca, in prezent, motivele pentru care se realizeaza acesta s-au schimbat, fiind vorba mai degraba despre o moda, decit despre o traditie culturala. Aceasta tehnica a fost adoptata si adaptata in diferite culturi din intreaga lume. Este dificil de stabilit unde si cind a luat nastere piercingul, pentru ca era o practica extrem de comuna in sinul multor civilizatii din antichitate.

Un scurt istoric

Piercingul a fost practicat de-a lungul secolelor in diferite culturi. Se estimeaza ca aceasta tehnica este veche de aproape 5.000 de ani. De obicei, piercingul era o forma de a reprezenta diferite calitati, precum bogatia, curajul si puterea.

De exemplu, romanii asociau bijuteriile purtate in ureche cu bogatia si luxul. Romanii care aveau piercing in urechi erau considerati bogati, iar cei care nu aveau erau considerati saraci. Soldatii romani isi faceau piercing la sfircuri ca semn al virilitatii. Faraonii egipteni isi faceau piercing in buric, ca ritual initiatic. Mayasii isi faceau piercing pe limba, ca ritual spiritual, in timp ce persoanele de ambele sexe ce apartineau casei regale Victoriene alegeau piercingul la sfircuri si in zona genitala.

Identificarea apartenentei la o anumita categorie sociala 

Se stie de asemenea ca piercingul efectuat in nas isi are originea in Orientul Mijlociu, cu 4.000 de ani in urma, iar incepind de atunci popularitatea lui s-a raspindit in India, unde multe femei isi impodobeau nasurile cu bijuterii scumpe din aur. Tipurile de bijuterii pe care le purtau le diferentia ca rang si statut in cadrul societatii. Portul de bijuterii in diferitele parti ale corpului, in scopul identificarii apartenentei la o anumita categorie sociala, era o practica extrem de raspindita in antichitate. In Egiptul antic, faraonii si familiile regale erau singurele persoane carora li se permitea sa poarte bijuterii in buric, deoarece acestea reprezentau pozitia lor suprema pe care o ocupau in societate. Toti oamenii simpli care incalcau aceasta regula erau omoriti, cu exceptia cazului cind buricul lor era considerat perfect, fapt pentru care aveau sansa de a-si imbunatati situatia sociala.

Piercingul era practicat in toata lumea

Piercingul era practicat in toata lumea. Triburile din America de Sud si Africa isi faceau piercing in ureche si apoi largeau orificiul rezultat. Cu cit acesta era mai mare, cu atit rangul social era mai inalt. In triburile de bastinasi din America centrala se faceau diferite tipuri de piercing, ca parte a ritualului de trecere la maturitate. Printre acestea se numara si perforarea buzei de jos, care era mai apoi largita  pentru a se introduce placute de lemn. Aztecii si mayasii isi decorau buzele cu labrete din aur. De asemenea, in templele antice, preotii si samanii azteci si mayasi cu rang inalt isi faceau piercing in limba ca ritual de comunicare cu zeii lor.

In timpurile stravechi, piercingul era folosit din cu totul alte motive decit este folosit in prezent. Si tehnica s-a schimbat considerabil. In acele vremuri oamenii foloseau bucati ascutite de lemn si os, in timp ce in prezent procedura se aseamana mult cu una de ordin medical, folosindu-se numai ace sterile si de unica folosinta, iar mediul in care se efectueaza este extrem de curat si in siguranta.

Istoria piercingului poate fi privita din multe unghiuri si are numeroase versiuni in toate culturile. Cultura moderna americana a dezvoltat popularitatea piercingului in ureche (mai ales pentru barbati) in timpul erei hippie la sfirsitul anilor '60 si a miscarii punk rock din anii '70. Piercingul continua sa cistige teren si azi, cind societatea devine din ce in ce mai receptiva la acest aspect.

Motivele pentru care oamenii folosesc piercingul

Exista la fel de multe motive, pe cit de diferiti sint oamenii. Unii pot gasi ca fiind extrem de atractiv sa plasezi o bijuterie intr-un anumit loc de pe corp. Altii readuc in prim plan radacinile etnice ale anumitor persoane sau pur si simplu folosesc aceasta tehnica pentru a se identifica pe sine, ca indivizi, ca mod de gindire si comportament sau pentru a identifica apartenenta la o grupare specifica.

Pentru multi oameni aceasta metoda este folosita pentru a marca o ocazie speciala in vietile lor, ca sarbatorirea zilei de nastere, marcarea datei nasterii sau mortii unei persoane apropiate, inceputul unei noi relatii; citeodata cuplurile folosesc piercingul pentru a marca o logodna, o nunta sau o aniversare. Unele religii folosesc piercingul pentru a marca trecerea la maturitate.

In prezent, aceasta practica veche si cu caracter tribal a devenit o moda extrem de raspindita. Marea diferenta consta in faptul ca acum ea este vazuta ca o alegere personala si un mod de exprimare a propriei personalitati. In societatea moderna, o persoana poate sa faca un piercing pentru un motiv oarecare, fara sa fie ingradita sau sa urmeze anumite reguli. Bineinteles ca cei mai multi adepti ai acestei mode sint adolescentii, care de cele mai multe ori nu vor sa se supuna parintilor, ce nu sint intotdeauna de acord cu acest mod de exprimare a propriilor copii.

Un motiv pentru care piercingul este atit de raspindit astazi este ca poate fi interpretat si folosit ca un mod de exprimare in pas cu moda. In momentul in care o persoana s-a plictisit de bijuteria sa, poate sa o scoata si sa-si puna alta, reinnoindu-si de fiecare data imaginea. Un alt motiv al popularitatii si atractiei pentru piercing consta in faptul ca, spre deosebire de ceea ce se intimpla cu multe secole in urma, oamenii au acum posibilitatea de a-si pune bijuterii in cele mai diverse parti ale corpului.

Cum trebuie sa ne ingrijim pentru a nu ne supune unor complicatii

Nu trebuie pierdut din vedere faptul ca piercingul implica si citeva riscuri, cum ar fi de exemplu pericolul contractarii unor boli precum hepatita B, hepatita C, SIDA, cardiopatie si unele reactii alergice. Este evident ca aceste probleme pot aparea in cazul in care acest procedeu nu este facut intr-un studio de specialitate, cu ustensile perfect sterile si tinind cont intocmai de regulile de igiena ce se impun. Pacientul trebuie sa fie extrem de atent si foarte bine informat. Astfel este mai usor sa evite imbolnavirile.

Scopul principal al ingrijirii

Grija acordata unui nou piercing depinde de fiecare. Perioada critica de ingrijire este pe parcursul primei luni de la efectuarea operatiunii. Dar ingrijirea si supravegherea trebuie continuate cel putin pentru perioada minima indicata in cazul fiecarui tip de piercing, dupa cum se va arata in cele ce urmeaza.

Scopul principal al ingrijirii este de a indeparta orice fel de resturi si secretii care se pot stringe in jurul bijuteriei proaspat amplasate si prin intermediul carora bacteriile daunatoare pot patrunde foarte usor in rana proaspata, ducind la infectarea ei. Iritatiile sau infectiile apar ca rezultat al unei ingrijiri defectuoase sau nu suficient de riguroase, pe parcursul perioadei indicate.

E important sa se continue curatarea si dezinfectarea locului

Majoritatea piercingurilor par sa fie vindecate inainte ca ele sa se fi vindecat complet si acest lucru ii face pe oameni sa creada ca nu mai este necesar sa continue sa le acorde ingrijirea adecvata. Este extrem de important sa se continue curatarea si dezinfectarea locului respectiv pe toata perioada necesara pina la vindecarea completa.

Pentru a ajuta la vindecarea mai rapida, intregul organism trebuie sa fie mentinut intr-o stare perfecta de sanatate. O alimentatie sanatoasa, un somn regulat, un consum moderat de alcool, consumul de suplimente nutritive multivitaminice, precum si a unor suplimente speciale de zinc si vitamina C vor asigura o vindecare rapida si totala, fara complicatii, a locului supus unei astfel de interventii.

Reguli de baza in ingrijirea fiecarei zone expuse acestei interventii

Ureche, nas, sprincene

- Pistoalele de introdus cerceii in urechi trebuie folositi numai pentru lobul urechii si nu si pentru alte zone din corp. Pentru nari si cartilagii folositi numai un ac chirurgical special din titaniu, niobiu, aur sau otel inoxidabil, cu ajutorul caruia se pot introduce imediat o gama larga de bijuterii de corp.

- Cel mai bine este sa alegeti un cercel rotund pentru prima perforare. Acest lucru va facilita curatarea si nu va cauza prea multe probleme in cazul inflamarii usoare. Este extrem de important ca bijuteria introdusa sa aiba marimea corecta (in diametru si ca grosime). O data ce s-a vindecat complet locul, bijuteria poate fi schimbata cu o alta, dar intotdeauna trebuie sa purtati bijuterii de foarte buna calitate si de dimensiuni potrivite.

- Folositi o solutie de benzalconiu sau sapun antibacterian lichid.

- Intotdeauna spalati-va cu minutiozitate pe miini inainte de a incepe curatirea. Nu atingeti niciodata un piercing nevindecat cu miinile nespalate.

- Imbibati un tampon de vata curat cu solutie de benzalconiu si indepartati cu grija orice fel de secretii uscate de pe bijuterie si din zona ce inconjoara piercingul. Nu puneti niciodata un tampon murdar in contact cu solutia, deoarece va contamina intreg flaconul. Cu miinile curate, folosind o cantitate redusa de sapun antibacterian, sapuniti cu grija bijuteria si zona inconjuratoare. Clatiti bine. Folosind un tampon curat, aplicati o cantitate de solutie de benzalconiu asupra piercingului, apoi miscati cu grija bijuteria inainte si inapoi. De aceasta data nu este necesar sa mai clatiti.

- Pentru a usca, tamponati usor cu un servetel cosmetic curat, de unica folosinta (prosoapele textile sint adevarate oaze pentru bacterii).

- Evitati sa folositi produse cosmetice sau de ingrijire a parului in zona unui piercing recent.

Limba si buze

- Clatiti-va frecvent gura cu apa de gura antiseptica.

- In primele sase saptamini trebuie sa va clatiti gura de fiecare data dupa ce mincati, beti sau fumati.

- In cazul bijuteriilor alcatuite din mai multe componente, trebuie sa verificati periodic gradul lor de rezistenta pentru a nu le pierde sau inghiti.

- Daca mincati un anumit aliment care va deranjeaza, atunci renuntati la el. La inceput, pina la acomodare, piercingul efectuat pe limba sau in buze poate duce la o usoara umflare a zonei respective, asa ca nu este de dorit sa consumati alimente si bauturi foarte fierbinti. Lasati-le sa se raceasca un pic. Caldura intensifica circulatia singelui in acea zona, ceea ce duce la umflarea zonei respective.

Buric

- Trebuie curatat de doua ori pe zi pe toata perioada necesara.

- Spalati-va intotdeauna pe miini inainte de a efectua curatarea. Nu atingeti niciodata piercingurile nevindecate cu miinile nespalate.

- Indepartati toate secretiile uscate de pe bijuterie si din jurul ranii inmuind zona cu apa calduta si tamponind cu un tampon de vata curat si umed.

- Curatati cu grija piercingul si bijuteria folosind sapun antibacterian.  Sapuniti usor timp de 60 de secunde, apoi rotiti bijuteria si in final clatiti foarte bine.  Uscati interiorul piercingului din buric cu un tampon uscat de vata.

Recomandari speciale

Dusul este cel mai bun loc unde se poate curata un piercing. Feriti-va miinile nespalate de contactul cu piercingurile nevindecate si bijuteriile, in special cele de la buric. Imbracamintea strimta trebuie de asemenea ferita de piercingurile de la buric. Acest tip de piercing necesita cel putin 3 luni de ingrijire pentru a se vindeca in intregime.

Zone intime

- Majoritatea piercingurilor efectuate in aceste locuri sint bandajate. Puteti indeparta bandajul dupa 2 sau 3 ore.

- Intotdeauna spalati-va cu minutiozitate pe miini inainte de a incepe curatirea. Nu atingeti niciodata un piercing nevindecat cu miinile nespalate.

- Imbibati un tampon de vata curat intr-o solutie antibacteriana si indepartati cu grija orice fel de secretii uscate de pe bijuterie si din zona ce inconjoara piercingul. Cu miinile curate, folosind o cantitate redusa de sapun antibacterian, sapuniti cu grija bijuteria si zona inconjuratoare. Cind o curatati, miscati-o inainte si inapoi de 3 sau 4 ori, pentru a fi siguri ca sapunul a patruns si in gaura efectuata. Clatiti bine cu apa, asigurindu-va ca sapunul a fost indepartat total. In urma acestei proceduri bijuteria trebuie sa fie extrem de curata pe toate partile.

- Pentru a usca, tamponati usor cu un servetel cosmetic curat, de unica folosinta (prosoapele textile sint adevarate oaze pentru bacterii).

Documentar de Gabriela Dinu





CITESTE SI DESPRE:

COMENTEAZA

COMENTARII