Stomatita si inflamatia mamara

Sunt 647 poze cu bebelusi si 3 zile pana la resetarea topului
Alaptare
109

Atunci cand alaptezi, in mod normal nu ar trebui sa simti vreo durere la nivelul sanului. Daca se intampla totusi, inseamna ca bebelusul nu suge cum trebuie si mamelonul sa iritat, ce devine dureros si se inroseste.

Nu este bine sa neglijezi aceasta problema, deoarece exista posibilitatea ca sugarul sa oboseasca la alaptat si sa nu isi mai ia substantele nutritive necesare.

Stomatita

O problema des intalnita, legata de glandele mamare, o constituie stomatita. Aceasta este o infectie provocata de o ciuperca pe care copilul a luat-o in timpul nasterii, daca o aveai si tu. De altfel,  este posibil ca micutul sa o contracteze si sa ti-o transmita in timpul alaptatului.

Poti avea dureri cand ii dai sa suga, iar mameloanele pot sa te arda sau sa te intepe. Ba mai mult, uneori pot parea iritate, de culoare rosu-aprins si translucide. Senzatia de intepatura poate persista si dupa alaptat. E bine sa dai imediat pe mamelon cu aceeasi crema pe care o aplici si pe gura micutului.

Inflamatia mamara

inflamatia mamaraIn general, inflamatia mamara apare atunci cand nu alaptezi regulat sau nu asezi corect sugarul la san. De asemeni, se poate intampla daca porti un sutien prea stramt sau dormi pe burta. Sa fii cu grija, pentru ca o  inflamatie de genul poate duce la mastita.

Inainte de alaptat, pentru a inlesni fluxul laptelui, pune pe areola timp de 15 minute un servet umezit cu apa calda. Apoi, maseaza mamelonul cu mana pentru a-l inmuia si a-i permite sugarului sa-l apuce, vindecand astfel inflamatia.

E bine sa-l pui mai intai, la sanul ʺbolnavʺ, caci, daca suge cu putere, inflamatia se resoarbe mai rapid. Dupa, fa o impachetare rece ca sa inlaturi durerea sau umflatura.

Intre alaptari, e bine sa folosesti o pompa pentru sani, care sa te ajute sa iasa laptele. Daca nu reusesti sa golesti sanul, foloseste o sticla de cel putin 700 de ml cu gatul larg. Dupa ce o sterilizezi si o racesti, pune gatul sticlei la areola, apasand usor. Asteapta cateva minute pana va iesi tot laptele, fara sa te doara. Goleste-ti mai departe sanul pana nu te mai doare, apoi continua sa-l mulgi manual sau cu pompa de san. In final, acopera laptele si pune-l in frigider.

Pentru a evita aceste neplaceri, trebuie sa ai in vedere cateva notiuni de igiena pe toata perioada in care alaptezi.

Prima data, spala sanul inainte si dupa fiecare alaptat. Pentru aceasta, foloseste apa fiarta si un pic racita, insistand asupra mameloanelor. Apoi, tamponeaza-te cu un prosop moale sau cu o compresa sterila de unica folosinta. In cazul in care folosesti o crema cu efect calmant, spala mamelonul inainte sa alaptezi ca s-o inlaturi complet.

Nu uita sa te speli pe maini cu apa borica sau cu sapun, inainte si dupa fiecare alaptat. Nu lasa pe nimeni sa foloseasca prosopul tau. Foloseste tampoane de vata pentru a-ti proteja mamelonul si a-l mentine curat si schimba-le dupa fiecare alaptat; schimba des chiar si sutienul – igiena corporala si schimbarea lenjeriei de corp zilnica este foarte importanta.

Articol de Iustina C.

Sursa: Mamicamea.ro