Greutatea. Cresterea este de circa 200—250 g pe luna, respectiv 2,5—3 kg intr-un an. Sunt parinti care se nelinistesc daca trec mai multe luni de zile iar greutatea copilului lor „ramane pe loc". Nu au motive de ingrijorare atata timp cat copilul este sanatos, are obrajii rosii, privirea vie, pofta de mancare si un somn linistit.
De altfel mai multe probleme se pun la copiii prea grasi decat la cei slabi.

Cresterea in inaltime este de 12 cm. si este din ce in ce mai inceata, uneori stationand luni intregi. De-abia la prepubertate si pubertate va reapare un salt al cresterii. Consumul de proteine animale si de vitamine si saruri minerale (fructe si zarzavaturi) influenteaza cresterea, dar rolul ereditatii este covarsitor!

Dentitia. Incisivii laterali apar intre 10 luni si 1 an; intre 1 an si 18 luni apar primii 4 premolari iar intre 16 si 24 de luni apar caninii. Ordinea de eruptie poate fi neregulata. Si la aceasta varsta eruptia dentara se poate insoti - la unii copii - de durere locala, de o secretie salivara mai abundenta, iritabilitate si scaderea apetitului. Este insa o mare greseala sa se puna pe seama eruptiei dentare tulburari mai serioase ca: febra, imbolnavirile mai grave, diareele sau insomniile.

Dezvoltarea fizica. E bine de stiut faptul ca fiecare copil are ritmul sau. Nevoia de miscare se manifesta inca din perioada de sugar pentru ca, incepand cu anul al doilea de viata, aceasta nevoie sa se accentueze. Copilul se taraste, se agata, merge de-a busilea iar mai tarziu se „plimba" prin toata camera cu premergatorul, cu sau fara ajutorul unui adult. Incearca sa se catere, sa escaladeze chiar, si nu se descurajeaza nici macar atunci cand cade. .Veti vedea cum, condus curiozitatea de a explora camera in care se afla, copilul d-voastra se va incumeta sa se deplaseze singur tinandu-se de mobila sau de pat, amuzandu-se copios atunci cand se sprijina cu totul pe ambele picioare si incercand sa ramana astfel pret de cateva momente, chiar daca se clatina. Este momentul in care vrea si trebuie invatat sa mearga.

Copilul poate fi sprijinit tinandu-l la inceput de umeri sau axila, apoi de maini, cu bratele intinse in sus, pentru ca mai apoi sa fie tinut numai de o mana. Dupa cateva saptamani de „antrenament" reuseste sa mearga singur. Este adevarat, cade des, dar asta nu il descurajeaza. Doar daca se loveste ceva mai tare ia o pauza, insa nu pentru foarte mult timp; imediat ce durerea trece, o ia de la capat. Important este ca d-voastra sa nu intrati in panica si nici sa nu il fortati in incercarile lui de a merge. Orice progres trebuie sa vina de la sine.
Mare atentie la reactiile pe care le aveti in fata copilului. Nu il certati in cazul in care se impiedica si cade, dar nici nu va panicati peste masura daca se loveste putin, pentru ca nu veti face altceva decat sa il descurajati. Incurajati-l, laudati-I fiecare reusita, si astfel va fi mandru de realizarile lui si va exersa mai departe.

Intre 10 luni si 14 luni copilul se apleaca, din pozitie verticala, sprijinindu-se cu o mana de un obiect aflat langa el sau sustinut de parinte, si cu cealalta mana ridica o jucarie fara sa-si piarda echilibrul.

La varsta de 12 luni – 1 anisor si jumatate copilul este capabil sa mearga singur, iar la 18 luni deja poate urca pe scari, tinut de o mana, treapta cu treapta.
Spre 15 luni reuseste sa ridice un obiect de cele mai multe ori fara sa se mai sprijine.
La 20 de luni poate sa coboare tinut de mana si chiar sa se urce tinandu-se insa de balustrada.
La 24 de luni poate fugi bine, avand insa tendinta de a cadea des. Mare atentie! Intre 18 si 24 luni vorbim de varsta la care copilul umbla „ de colo pana colo" , asa ca trebuie in permanenta supravegheat.
Intre 1 an si jumatate – 2 ani copilul reuseste sa apuce si sa arunce mingea cu ambele maini, dupa care o rostogoleste.
Intre 2 si 3 ani prinde si arunca mingea spre unul dintre parinti. Executa mici ordine si reuseste sa aduca un pahar cu apa fara sa-1 verse.

Din momentul in care incepe sa mearga, incepe si sa scotoceasca prin sertare, dulapuri, cosul de hartii etc. scotand obiectele care i se par lui mai interesante. Este ceea ce se numeste faza de cercetare, de exersare continua, resimtita de catre adulti ca obositoare si chiar suparatoare. Cel mai bine ar fi ca energia lui sa fie canalizata, cel putin pentru moment, spre jocuri sau actiuni comune, eliminand in acest fel si pericolul accidentelor sau al intoxicatiilor.