Ce fel de parinte esti pentru copilul tau
Multi adulti se gandesc si isi fac planuri cu mult timp inainte de a deveni parinti, despre cum se vor comporta ei cu viitorii lor copii, isi spun ca ei nu vor repeta greselile propriilor parinti, si cauta un model de perfectiune in educatie, dar dupa ce ajung sa fie parinti nu pun in aplicare acele planuri ideale asa cum le-au gandit, uneori ajung sa aplice pe propriii copii ceea ce au detestat ei mai mult cand erau copii.
Cel mai mult iti doresti sa ai o relatie stransa cu cel mic, sa te considere o buna prietena si nu un dusman care ii doreste raul. Primii pasi spre o buna comunicare in copilarie afecteaza relatia voastra si in adolescenta. Ideal este sa fii cate putin din fiecare tip de parinte si sa-i arati dragostea cum poti mai bine fara a ajunge la violenta fizica sau la un rasfat exagerat.
Sa constatat ca exista mai multe tipuri principale de parinti: parintele autoritar, parintele permisiv, parintele hiperprotector, parintele nepasator, parintele democratic si parintele perfectionist.
Parintii indiferenti-lipsa de afectiune,
-suprasolicitarea copilului,
-respingere.
Pentru copilul cu deficienta situatia este foarte dificila. El se confrunta cu numeroase probleme pe care nu le poate depasi sau compensa. Daca copilul nu este ajutat sa le depaseasca, se ajunge la situatia de esec. Sentimentul de inferioritate care apare datorita esecurilor ajunge sa fie trait intens, devenind traumatizant.
Frecvent, in aceasta situatie, copilul renunta usor la eforturi, deoarece nu are o satisfactie mobilizatoare si ajunge la solutii usoare sau la abandon scolar.
Suprasolicitarea copilului apare atunci cand parintii nu tin seama de posibilitatile reale ale acestuia. Parintii unui copil cu deficienta au o reactie de negare a problemelor. Ei considera copilul « ca toata lumea » si-i cer rezultate asemanatoare celor ale fratilor si surorilor sanatoase. In acest caz, apare o suprasolicitare, care se soldeaza cu esecuri demoralizatoare.
In situatia esecului parintii reactioneaza prin reprosuri si chiar pedepse repetate, care duc la aparitia sentimentului de neputinta, incapacitate si inutilitatea efortului.
Respingerea este o alta modalitate de hipoprotectie. Copilul cu deficienta este mereu comparat cu fratii si surorile sanatoase si ridiculizat. Parintii se detaseaza emotional fata de copiii cu deficienta, dar le asigura o ingrijire corespunzatoare. Atitudinea de respingere se manifesta mai mult sau mai putin deschis, sub forma negarii oricarei calitati sau valori a copilului, care este permanent ignorat si minimalizat.
Aceste situatii apar atunci cand copilul nu a fost dorit. Parintii considera ca nu au nici un fel de obligatii fata de copilul lor. Chiar si in fata legii ei isi declina responsabilitatea.
Parintii perfectionistiParintele perfectionist este cel care vrea sa faca din propriul sau copil un adevarat “Einstein” de la o varsta frageda. El nu intelege ca cel mic isi formeaza abilitatile in functie de varsta si dezvoltare si insista sa fie ascultator, respectuos, manierat, sa invete excelent, sa stie limbi straine chiar atunci cand singura preocupare a copilului ar trebui sa fie joaca.
Parintii exagerati. Cel mai obisnuit raspuns, mai ales din partea mamei, este supraprotectia, o sursa de dependenta. Acest comportament impiedica copilul sa-si dezvolte propriul control, independenta, initiativa si respectul de sine.
Supraprotectia este un element negativ, generand negatii atat din partea parintilor, cat si din partea copiilor. Parintii care se simt vinovati devin exagerat de atenti, transformand copilul intr-un individ dependent si solicitant pentru familie. Aceasta permanenta solicitare va genera reactii de nemultumire si ostilitate din partea parintilor, reactii care-l vor face pe copil sa devina nesigur.
Acest tip de parinte imbina atitudinile, stie sa ii fie prieten copilului cand e nevoie, dar stie sa fie si autoritar atunci cand e cazul. Copilul va fi independent, i se va permite sa-si exprime parerile si nemultumirile, ii va respecta pe cei din jurul sau si va accepta cu fruntea sus criticile, invatand din greseli. Un astfel de copil va evolua mai repede si mai frumos.
Parintii hiperprotectoriFiind excesiv de atent la nevoile copilului, acest tip de parinte sufoca copilul si nu ii permite acestuia sa aiba macar o urma de independenta. Crescandu-l ca intr-un “glob de sticla” de teama ca odorul sa nu pateasca ceva, acesta este privat de realitate si ferit de toate pericolele- astfel ca la maturitate nu va sti cum sa depasesca situatiile dificile. Vesnic cocolosit, el va fi dependent de cei din jurul sau si incapabil de a lua decizii in viata de unul singur, traind cu impresia ca parintii vor fi mereu langa el sa-l indrume. Un copil cu parinti hiperprotectori se va integra mai greu in societate, isi va dezvolta mai greu personalitatea si uneori vor fi chiar mai bolnaviciosi.
Parintii permisiviRelatia dintre parintele permisiv si copilul sau este dominata de afectivitate, copilul fiind considerat nepretuit. Parintele este foarte atent la toate nevoile copilului, satisfacandu-i orice pofta si sanctionand rar comportamentul neadecvat al copilului sau. Tocmai din acest motiv, copilul devine rasfatat, obraznic si neascultator. Copilul crescut de un astfel de parinte nu isi cunoaste limitele si poate chiar sa devina agresiv daca nu i se face pe plac. Un astfel de copil nu va sti sa aprecieze corect valorile morale si poate deveni o prezenta dezagreabila pentru cei din jur.
Copilul este transformat intr-o marioneta, este dirijat permanent, nu are voie sa-si asume raspunderi si initiative, i se pretinde sa faca numai « ce », « cat » si « cum » i se spune. Un astfel de comportament di partea parintilor are efecte negative, deoarece copilului i se anuleaza capacitatea de decizie si actiune.
O forma particulara de atitudine autoritara apare in relatia dintre parinti si adolescenti. Parintii continua sa ii considere pe tineri copii, neputand accepta ideea maturizarii lor. In acest context, ei le refuza libertatea, incercand sa mentina o atitudine de tutela, in dorinta de a preveni surprizele neplacute. In acest caz, raspunsul copilului este violenta, ce determina o deteriorare a legaturilor afective cu familia.
Uneori autoritatea pune in evidenta atentia acordata copilului si grija pentru o indrumare corespunzatoare. Acest ti de autoritate este justificat mai ales in situatia unui copil cu probleme. In aceste cazuri, tanarul este intrebat, participa la discutii, dar in final tot parintii decid, in functie de parerile lor.
Parintele nepasator este cel care nu ii arata copilului nici un pic de afectiune sau foarte putina, neglijandu-l si aratandu-i ca nevoile si parerile sale nu conteaza. Copilul se va inchide in el, devenind timid si neimpartasind sentimentele cu cei din jur. Deoarece crede ca parerea lui nu conteaza, el va fi usor influentabil si va crede intotdeauna ca parerile celorlalti sunt mai bune decat ale lui. Un astfel de copil poate avea probleme cu increderea in propriile forte si va avea si o imagine de sine deformata.
© Copyright Portalroman.com 2026 - Termeni si Conditii 