Leonardo da Vinci (n.15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia - d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franţa) a fost un pictor, sculptor, arhitect şi om de ştiinţă italian.
Om de spirit universal, în acelaşi timp artist, om de ştiinţă, inventator şi filozof, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renaşterii şi rămâne unul dintre oamenii cei mai importanţi din acea epoca. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice şi forţa lui de anticipare, neegalată vreodată în întreaga desfăşurare istorică a ştiinţei, sunt caracteristice uriaşei sale personalităţi, de care a fost permanent conştient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morţii, cuvintele cu vibraţie de bronz: "Io continuerò" ("Voi dăinui").

Viaţa şi Opera
Leonardo s-a născut la 15 aprilie 1452, nu departe de Florenţa, în mica localitate Anchiano, fiind copilul nelegitim al ţărancei Catarina şi al lui Pietro, fiul notarului din orăşelul Vinci. Cele mai frumoase clipe ale copilăriei şi ale adolescenţei, Leonardo şi le-a petrecut pe colinele din Vinci, în mijlocul naturii. A fost considerat şi este cel mai deştept om al tuturor timpurilor.

Nu au rămas multe informaţii despre copilăria lui Leonardo, dar există un indiciu referitor la cum a început să picteze. Într-o zi un sătean a dorit ca tatăl său, Pietro, să-i decoreze un scut pentru a-l vinde la Florenţa. Acesta i-a dat fiului său să îl decoreze, iar Leonardo a pictat un dragon puternic, ce părea a ieşi din desen. Tatăl său a amuţit în faţa picturii băiatului şi i-a dat săteanului alt scut, iar lucrarea fiului său i-a arătat-o lui Andrea del Verrocchro, proprietarul unui atelier renumit. Când a văzut lucrarea a dorit să-l cunoască imediat pe Leonardo. Astfel a debutat la 14 ani celebrul pictor.

Tabloul "Bunavestire" (L'Annunciazione) (1473-1475) - în prezent în Galleria degli Uffizi din Florenţa - este o altă lucrare de început a lui Leonardo, iar anul 1478 este acela al realizării a două Madonne, dintre care una se crede că ar fi "Madonna Benois", aflată în muzeul Ermitage din St. Petersburg.

În martie 1481, călugării mănăstirii San Donato din Scoperto i-au comandat o compoziţie având ca temă "Închinarea magilor" (Adorazione dei Magi), lucrare care nu a fost terminată, din ea nu a rămas decât schiţa, care prezintă interes pentru felul grupării personajelor şi pentru caracterul original al tehnicii legate în istoria picturii de numele lui Leonardo: sfumato şi jocul "clarobscurului". Rădăcina acestei tehnici rezidă în concepţia artistului că "orice corp situat în aria luminoasă umple cu imaginile sale părţile infinite ale aerului din jurul său, căci niciun corp nu este terminat în sine (non è in sé terminato)".

Viaţa intimă
În anul 1480 a fost denunţat anonim (împreună cu alţi trei) de relaţii sodomice cu un băiat de şaptesprezece ani, Jacopo Saltarelli, un prostituat cunoscut. În pofida acuzaţiilor, a fost achitat din lipsă de martori. Dar Leonardo şi ceilalţi trei acuzaţi au rămas supravegheaţi de "Ofiţerii Nopţii" din Florenţa, un fel de poliţie a moravurilor din timpul renaşterii. Nu există nici o evidenţă să fi avut relaţii intime sau strânse prietenii cu femei. Toată viaţa el s-a înconjurat cu băieţi frumoşi, fapt reflectat şi în arta sa. Criticii de artă contemporani cât şi cei moderni au presupus că era homosexual.

Una din relaţiile sale de mai lungă durată a fost cu Gian Giacomo Caprotti da Oreno (poreclit Salai, Drăcuşor). Gian a fost angajat de Leonardo în 1488 pe la vârsta de zece ani, devenind atât servitor cât şi asistent. Cealaltă mare prietenie a lui a fost cea cu contele Francesco Melzi, băiat de cincisprezece ani la întâlnirea lor în 1506, fiul unui aristocrat lombard care îl găzduia pe Leonardo în acele timpuri. Contele Melzi, însuşi, într-o scrisoare, a descris sentimentele lui Leonardo către el precum un "sviscerato et ardentissimo amore".

(Louis Crompton, History of Homosexuality, p.269) Melzi a devenit cel mai apropiat elev şi asistent, cât şi moştenitorul său, trăind împreună cu Leonardo până la moartea artistului.

Anii la Milano
În 1482, Leonardo intră în slujba ducelui Lodovico Sforza, supranumit "Il Moro" (Maurul), din Milano. Motivul hotărâtor îl constituia atracţia deosebită pe care o prezentau pentru el marile lucrări de irigaţie aflate în perspectivă. Aşa se face că în scrisoarea adresată lui Lodovico Sforza, în care îşi oferea serviciile, Leonardo sublinia, în primul rând, aptitudinile sale tehnice şi de-abia la urmă menţiona ceva despre talentul său artistic.

La Milano s-a instalat în aceeaşi locuinţă cu pictorul Ambrogio da Predis, împreună cu care în aprilie 1483 a semnat un contract pentru pictarea unor lucrări destinate bisericii San Francesco Grande din Milano. Aşa s-a născut lucrarea "Madona din grota cu stânci" (La Vergine delle rocce), pentru care există două versiuni, cea de la muzeul Luvru din Paris fiind socotită autentică.

Între anii 1490 şi 1493 termină lucrarea "Cartea despre lumină şi umbră", conţinând teoria perspectivei aeriene şi a culorilor, lucrează la probleme de hidraulică, de geometrie, de optică, contribuie la întreprinderile militare ale ducelui Sforza în calitate de inginer şi arhitect.

În acelaşi timp îl sprijină pe matematicianul Luca Pacioli în redactarea lucrării de teorie a artei, "De Divina Proportione", apărută în 1509.
În perioada 1495-1498 realizează o mare compoziţie murală, "Cina cea de Taină" pe peretele din fund al refectoriului mănăstirii dominicane "Santa Maria delle Grazie" din Milano, atingând culmea măiestriei sale artistice. Spre deosebire de alţi pictori care, în redarea acestui subiect, înfăţişau clipa în care Iisus anunţă că va muri în curând, Leonardo reprezintă desfăşurarea dramatică ce urmează rostirii cuvintelor "Unul dintre voi mă va vinde", moment în care Apostolii, ce şi-au revenit din surpriza primei clipe, îşi exprimă în mod diferit revolta lor sufletească, iar Iuda cuprins de panică schiţează un gest de apărare.

Pictura a suferit de-a lungul secolelor alterări înspăimântătoare. Nefolosind tehnica de frescă, Leonardo utilizează un procedeu constând dintr-un amestec de ulei şi tempera, pentru a reda mai bine nuanţele. Procedeul este însă nerezistent, şi cu timpul a început să se desprindă de perete, datorită umezelii provenite de la bucătăria situată în imediata apropiere a sălii de mese.

Lucrările ulterioare de restaurare, ultimele începute în 1977, au reuşit să reducă într-o oarecare măsură alterările suferite. Cu acest prilej a ieşit la iveală "albastrul leonardesc" (de ex. la mâneca apostolului Bartolomeu), cu luminozitatea lui neegalată.

Sursa: Anunturi