NOI REGULI IN PIATA ASIGURARILOR DE VIATA, IMPUSE DE NEVOIA DE INFORMARE A PUBLICULUI

Categorie: Afaceri

Bucuresti 26 Septembrie 2011
Conform noilor reglementari ale CSA – Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, persoanele care intentioneaza sa contracteze o asigurare de viata vor primi de acum inainte mai multe informatii de la asigurator sau brokerul care o intermediaza. Motivul introducerii acestor noi prevederi il constituie faptul ca, deseori, clientii nu inteleg ce reprezinta o asigurare de viata si ce le ofera acest produs.



In acest context, APPA – Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor, in parteneriat cu EUROPA FM si cu sustinerea principalelor companii din piata de profil, demareaza maine Campania nationala de educare si informare „O viata asigurata”.

„Obiectivul campaniei noastre este acela de a explica publicului larg rolul si functionarea unei polite de asigurare de viata, principalele tipuri de asigurari oferite de catre companiile de profil din Romania si criteriile in baza carora se recomanda alegerea unei anumite polite de asigurare”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Secretar General al APPA.

Campania se deruleaza intre 26 septembrie si 2 octombrie si va avea la baza distributia de brosuri informative gratuite in Bucuresti si in marile orase ale tarii.

Materialele informative vor ajunge la publicul larg atat prin intermediul promoterilor aflati in cele mai tranzitate intersectii, cat si prin intermediul cotidienelor Libertatea si Romania Libera. De asemenea, brosurile campaniei vor fi distribuite si in marile complexe comerciale din intreaga tara.

Proiectul este sustinut de importante companii de asigurari si brokeraj in asigurari: BCR Asigurari de Viata, ASTRA Asigurari, AEGON Asigurari de Viata, SIGNAL IDUNA Asigurari, ASIROM VIG, EUREKO, UNIQA Asigurari de viata, GRAWE Romania si OTTO Broker.

Mesajul campaniei va fi promovat si prin spoturi, stiri, interviuri si emisiuni difuzate de Radio EUROPA FM si TVR Info, prin materiale de interes public preluate de Romania Libera, Wall-street.ro si 9am.ro - pe zona de print si de web.
Stire din categoria: Afaceri/ Business
Date de contact
Oana RADU
PR Coordinator
0755 015 510


oana.radu@mxp.ro
www.appa-asigurari.ro