Viitorul tehnologiilor iPad si iPhone: porturi MagSafe, stylus special pentru iPad, incarcare wireless

Stiri Telefoane Tehnologie

Publicat: Sâmbata 28-Ian-2012 18:41:17 - Autor: Radu Iorga - Afisat de: 588 ori
Apple pare a avea planuri mari pentru viitoarea sa tableta iPad, dar si pentru handseturile iPhone si vorbim aici despre tehnologii de noua generatie, pe care le-am vazut deja pe laptopuri de exemplu. Una dintre acestea este tehnologia MagSafe, care se bazeaza pe conectori magnetici, folositi de Apple pe laptopurile MacBook inca din 2006.
 
Viitorul tehnologiilor iPad si iPhone: porturi MagSafe, stylus special pentru iPad, încarcare wireless

Deja MagSafe si conectorii magnetici reprezinta un trademark pentru Apple si un inlocuitor de succes pentru combinatia standard mufa/port, care de-a lungul timpului se uzeaza. Cei de la Patently Apple au descoperit o serie de noi brevete ale companiei din Cupertino, care lucreaza acum la un sistem de conectare prin magneti pentru iPad si iPhone. Acesta ar putea inlocui deja clasicul conector cu 30 de pini de pe iDevice-uri. Noile conexiuni se vor realiza ca si in cazul lui Apple MagSafe, dar magnetii din cabluri si terminale vor fi codati cu anumite informatii transmise atunci cand magnetii intra in contact.

Astfel, accesoriile vor putea folosi un singur port conector pe iPhone, iPad, iPod Touch sau MacBook, unificand ecosistemul hardware Apple. "Portul universal" este ceva la care se aspira de mult timp si in vreme ce USB si variantele sale pare a fi asa, cei de la Apple au avut mereu alte idei. Alte idei de pe lista de brevete Apple includ un nou tip de stylus, care la randul sau foloseste magneti pozitionati in varful accesoriului, care se poate sincroniza doar cu un anumit iPad sau cu un anumit dock special, permitand schimbul de informatii cu tableta iPad.

In plus si incarcarea wireless este luata in calcul de Apple si nu m-ar mira sa vedem un 2012 al televizorului Apple, al lui iPad 3 si iPhone 5 si un 2013 al accesoriilor futuriste.
 
Viitorul tehnologiilor iPad si iPhone: porturi MagSafe, stylus special pentru iPad, încarcare wireless




Ceilalti au citit si: