Publicat: Vineri 26-Noi-2010 13:24:47 - Autor: Mobilissimo.ro - Afişat de: 755 ori
Multe nu se schimbă aşa cum bănuiam în noua ofertă a Vodafone România care a lansat astăzi promoţia de sărbători. Rămân în principiu abonamentele Complet cu care ne-am obişnuit cu preţuri care încep de la 5.21 euro pe lună. Poate cele mai neatractive abonamente de pe piaţă care nu au suferit nicio modificare în ultima vreme. Acestea au în continuare acelaşi număr de minute incluse ca acum mai bine de un an.
 
Oferta Vodafone de Sarbatori (document word office)

Pe lângă abonamentul de bază, Vodafone oferă noilor abonaţi până la 10.000 de minute în reţea valabile 6 luni sau 1000 de minute naţionale valabile 6 luni. Minute care se acordă o singură dată la abonare. Acestea nu se reportează.

În plus, internetul pe mobil de 250 MB, se acordă gratuit în prima lună. Chiar şi oferta de internet pe mobil a rămas îngeţată în timp şi neatractivă comparativ cu ceilalţi operatori.

Pentru cei care aleg Vodafone Familia, nici aici nu s-a modificat mare lucru, 5000 de minute în familie valabile un an pentru abonamentul Vodafone Familia 1000 cu 25 de minute naţionale şi 150 în reţea alături de 1000 minute în familie, pentru fiecare membru în parte. Preţul pentru acest abonament depăşeşte 12 euro + taxa SIM pentru fiecare membru.

Extraopţiunile Zona Mea, adică cele care vă oferă minute către fix şi un număr de telefon fix pe telefonul mobil au suferit şi ele câteva modificări. Mai exact ele integrează acum şi minute internaţionale.
 
Oferta telefoane Vodafone, de Craciun

Legat de oferta de telefoane pentru Crăciun atât clienţii noi, cât şi cei existenţi beneficiază de modelul Samsung S3100, începand de la 0 Euro şi de Nokia C3, de la 49 Euro în funcţie de abonamentul ales.

În plus, clientii noi pot achiziţiona LG Cookie Lite începând de la 9 Euro, Nokia 2730 de la 19 Euro sau Samsung S3650 Corby începând de la 29 Euro.

Oferta pentru segmentul prepay rămâne şi în continuare cea mai bună şi ieftină opţiune din portofoliul Vodafone. Cartela Vodafone oferă lunar câte 3000 de minute în reţea cu doar 5 euro credit, la mare distanţă de oferta de abonamente.

Găsiţi amănunte în oferta comercială afişată pe site-ul Vodafone, către care aveţi aici link-ul direct.
 




Ceilalti au citit si: