Publicat: Miercuri 19-Aug-2015 21:09:43 - Autor: Radu Iorga - Afisat de: 834 ori
Daca telefoanele si tabletele cu camere si ecrane 3D au esuat, ei bine ideea unui device mobil cu multiple camere ce genereaza o senzatie de adancime a imagini e un pic mai bine primita. Intel RealSense si Google Project Tango erau in avangarda acestei inovatii, astfel ca nu ne surprinde sa aflam ca Google si Intel vor colabora in cadrul unui proiect comun.
 
Intel si Google anunta un parteneriat ce aduce împreuna Project Tango si Intel RealSense

Intel RealSense putea scana obiecte tridimensionale, iar Project Tango implica senzori care detectau si urmareau miscarea, plus permiteau realizarea unei cartografieri 3D. Parteneriatul a fost anuntat la Intel Developer Forum, iar cei doi giganti au creat si un smartphone si software kit, care aduce la un loc RealSense si tehnologia Project Tango.
 
Intel si Google anunta un parteneriat ce aduce împreuna Project Tango si Intel RealSense

Deocamdata handsetul e destinat doar dezvoltatorilor si vine cu un ecran Quad HD de 6 inch, grosime de 8.2 mm si greutate de 165 grame. Terminalul ruleaza Android 5.0.1 Lollipop si vine cu un procesor Intel Atom X5. Ce e in spate ne intereseaza mai mult: o serie de senzori si camere, printre care si camera Intel RealSense R200 cu lentila fisheye si un senzor de 8 megapixeli, dar si camere RGB, infrarosu si un emitator laser care confera textura obiectelor scanate.

Toate aceste mecanisme permit scanarea 3D a obiectelor si obtinerea unor reprezentari tridimensionale ale mediului din jur in timp real, pur si simplu prin miscarea telefonului.




Ceilalti au citit si: