[UPDATE - RCS&RDS infirma informațiile] - Vodafone cumpara RCS-RDS; Precontractul e semnat!

Stiri Telefoane Vodafone

Publicat: Miercuri 07-Mai-2014 21:45:55 - Autor: Radu Iorga - Afisat de: 4530 ori
Pe pagina de Facebook a realizatorului de emisiuni Robert Turcescu a aparut o informatie foarte importanta cu privire la peisajul telecom autohton. Dupa cum am prezis chiar noi la Mobilissimo.ro cu ceva timp in urma, iata ca Vodafone e gata sa cumpere RCS-RDS, sau mai bine spus anumite componente ale sale.
 
Vodafone cumpara RCS-RDS; Precontractul e semnat!

Aparent precontractul a fost deja semnat intre cele doua companii, iar tranzactia se invarte undeva pe la 1-1.5 miliarde de euro. Vodafone va prelua distributia de cablu, plus operatiunile de telefonie si date de la Digi Mobil, devenind astfel un jucator major pe piata telecom din regiune si dandu-le o lovitura serioasa celor de la Orange si pregatindu-se de batalia cu T-Mobile/Cosmote din toamna.

Vodafone e gata de aceasta investitie, dupa ce a vandut participatiunea din reteaua Verizon din SUA, deci are potential financiar destul in spate. In plus, au existat semne legate de o asemenea tranzactie, inca de cand Digi Mobil a beneficiat de roaming national oferit prin Vodafone, iar cei doi jucatori erau deja in relatii cordiale. Cum credeti ca se va termina aceasta mega tranzactie?

[UPDATE] - Compania RCS&RDS a emis in cursul zilei de astazi un comunicat de presa prin care infirma informațiile postate ieri de catre jurnalistul Robert Turcescu pe pagina personala de Facebook:
 
Informatiile postate de jurnalistul Robert Turcescu pe contul sau de Facebook privind o presupusa vanzare a operatiunilor de distributie prin cablu, telefonie si internet ale companiei RCS & RDS sunt complet false, neavand nici o baza reala.

Este regretabil faptul ca un jurnalist cu experienta lui Robert Turcescu raspandeste cu atata usurinta si lipsa de responsabilitate zvonuri care ne pot crea importante daune materiale si de imagine, fara a verifica aceste asa-zise informatii si fara ca macar sa ceara si un punct de vedere din partea companiei RCS & RDS.

​[UPDATE 2] - Replica Robert Turcescu:

Constat ca RCD-RDS sustine ca "nu exista nicio baza reala" privind tranzactia cu Vodafone pe care am anuntat-o ieri. Citeva detalii. Exprimarea mea a fost "Vodafone e la un pas sa achizitioneze de la RCS-RDS distributia de cablu, plus operatiunile de telefonie si date". N-am vorbit de finalizarea tranzactiei, ci de un precontract. Reprezentantii Vodafone n-au negat informatia, iar RCD-RDS a asteptat vreme de aproape 24 de ore (!) pentru a reactiona printr-un comunicat in care neaga "orice baza reala" a acestor informatii. Deocamdata e cuvintul surselor mele impotriva cuvintelor din comunicatul RCS-RDS. Eu sustin in continuare ca am surse bune. Consiliul Concurentei ce zice?





Ceilalti au citit si: