Catave sfaturi despre operatii estetice

Voturi: 179 |   Voteaza

Chirurgia cosmetica este un subiect interesant, despre care se discuta mult dar in ciuda acestui fapt (sau poate tocmai de aceea) informatiile care abunda nu sunt intotdeauna adevarate. Cel mai bun mod de a va gandi la posibilitatea de a trece prin operatii estetice este de a cauta o sursa de incredere pentru a invata cat mai mult posibil despre interventia chirurgicala pe care o doriti.

In majoritatea cazurilor acest lucru inseamna contactarea unui chirurg plastician deoarece acesta este cel mai in masura sa va evalueze situatia actuala si sa va indice tratamentul optim, adaptat cazului dumneavoastra.

Unii oameni percep chirurgia cosmetica ca un semn de vanitate si orgoliu dar este un fapt dovedit ca modul in care ne percepem pe sine afecteaza radical felul in care interactionam cu cei din jur. O persoana cu stima de sine crescuta, multumita de felul in care arata are sanse sa se simta mai bine si sa actioneze mai eficient in toate relatiile sociale.

CosmeticaTotusi inainte de a lua decizia de a face orice operatii estetice, ar trebui sa evaluati corect situatia, sa intelegeti daca va doriti cu adevarat o operatie radicala si sa luati in considerare si alte optiuni. De multe ori aveti posibilitatea sa luati masuri simple, care pot produce de asemenea rezultate bune. Un dermatolog bun va poate ajuta in ingrijirea de zi cu zi a pielii sau puteti utiliza anumite tehnici de machiaj care ar putea fi optiuni mai bune decat o interventie chirurgicala cosmetica costisitoare si invaziva. Alteori faptul ca nu sunteti multumit/a de modul in care aratati poate avea in spate o problema emotionala (gen depresie) si niciun tratament chirurgical nu va reusi sa vindece o depresie; ba mai mult, riscati ca rezultatele operatiei estetice sa nu va fie pe plac si sa va accentueze nemultumirea.

Inainte de operatie este indicat sa faceti un set de investigatii pentru a fi sigur(a) ca sunteti intr-o stare buna de sanatate. Riscurile sunt mai mici si recuperarea mai rapida daca nu aveti probleme de sanatate.

Puteti cerceta recomandarile pentru chirurgul unde vreti sa faceti vizita pentru a va asigura ca acesta este licentiat si acreditat. Aceasta este una dintre cele mai importante etape, cea de studiu, pentru ca doar asa va puteti asigura ca interventia chirurgicala este de calitate. Clinica in care se va face interventia chirurgicala are de asemenea o importanta majora deoarece dotarile cu aparatura necesara, personalul instruit, anestezia si terapia postoperatorie sunt cele care va vor fi necesare in conditiile in care ar aparea complicatii. Din pacate chirurgia estetica si medicina in general nu sunt stiinte exacte iar fiecare act medical presupune un risc pe care il faceti sa fie cat mai mic alegand dupa criterii de calitate si siguranta si nu dupa pret.

Discutati riscurile si posibilele complicatii cu chirurgul dumneavoastra si daca raportul risc/beneficiu este in favoarea beneficiului mergeti mai departe si faceti operatia estetica. Daca nu sunteti convins(a), acordati-va suficient timp pentru gandire.

Nu mergeti in strainatate pentru a suferi interventii chirurgicale din cauza preturilor mai mici. Plecarea in alta tara este o optiune buna daca aveti o modalitate de a va asigura ca medicul este instruit si licentiat in mod corespunzator si ca va efectua operatiunea intr-o unitate acreditata. Stati departe de tarile in care medicii nu au obligatia legala de a avea o licenta de practica.

Este important sa nu se decida asupra acestor operatii estetice atunci cand sunteti intr-o stare psihica mai putin echilibrata. Aveti nevoie de energie pentru a va recupera si acest lucru poate fi mult mai dificil in conditii de stres, depresie, oboseala fizica sau psihica accentuata. Recuperarile lente sau asteptarile nerealiste va vor accentua dezechilibrul emotional.

Pentru multi oameni, chirurgia cosmetica ofera fantana tineretii si frumusetii pe care au cautat-o de mult timp. Cunoasterea este esentiala, insa, pentru a putea face o alegere inteligenta atunci cand vine vorba despre operatii estetice, informati-va foarte bine si luati decizia in cunostinta de cauza. Nu este vorba despre o operatie de care aveti obligatoriu nevoie ci este ceva ce alegeti singur(a) sa faceti; faceti-o deci cand, cum si unde va simtiti cel mai in siguranta.

Dr. Angela Petre - www.drangelapetre.ro

Medic specialist chirurgie plastica

contact@drangelapetre.ro



Sursa: Mamicamea.ro



CITESTE SI DESPRE:

COMENTEAZA

COMENTARII