Supravieţuirea umanităţii depinde de ... erecţie! Dacă penisul rămâne moale, ovulul ar aştepta în zadar gametul masculin fecundant. Astfel, de la Adam încoace, fie că ne place sau nu, viaţa noastră porneşte întotdeauna de la un penis în erecţie...

Această preţioasă erecţie, de care bărbatul nu se îngrijeşte decât atunci când ea îl părăseşte, pare tot atât de simplă şi banală precum umflarea unei băşici sau a unui balon. Însă, la om şi la maimuţă, mecanismul hidraulic al ereţiei este ultra-sofisticat. Pentru celelalte mamifere, natura a ales adesea simplitatea şi siguranţa...

Osul penian cu care i-a înzestrat pe unii masculi din rândul animalelor este o garanţie contra fluctuaţiilor erecţiei: rigiditate asigurată! Incovenient: un os se poate rupe, un penis în erecţie niciodată. Masculul lutru este un îndrăgostit atât de năvalnic încât îşi rupe acest os de mai multe ori în timpul vieţii sale! Şansa lui este că se repară de la sine. Osul minipenisului de la masculul veveriţei este ascuţit ca un cui. Campionul este "balenul" (masculul balenei): doi metri! Masculul morsei, 80 cm. Câinele, ursul şi lupul posedă şi ei os penian.

Paradoxal: bărbatul, care ar prefera mai degrabă să i se taie un membru (braţ, picior) decât "membrul", dar îi ignoră cu nonşalanţă structura.

În ceea ce priveşte erecţia, abia recent s-a elucidat mecanismul în întreaga sa complexitate. Oare de ce literatura de vulgarizare sexuală atât de prolifică în ceea ce priveşte aparatul genital feminin, este atât de puţin locvace în ceea ce priveşte penisul? Să pară oare acesta lipsit de mister numai pentru că îl putem examina şi atinge pe îndelete?

A ignora structura membrului este un lux pe care şi-l poate permite doar acela care nu are nici o problemă de erecţie şi nici ambiţia de a controla ejacularea: tantricul este dator să ştie cum funcţionează acesta. Scriind "tantricul", mă gândesc de asemenea şi al femeia care practică tantra: cum ar putea ea să colaboreze inteligent în acest proces ignorând regulile jocului?

Fără a studia în cele mai mici detalii fiziologia organului sexual masculin să conturăm o viziune schematică dar corectă. Mulţi bărbaţi ignoră că membrul lor seamănă cu o saltea de plajă gonflabilă formată din trei compartimente separate. Dar la saltea acestea sunt unul lângă celălalt iar în falus ele sunt grupate în fascicule.

Cilindrul central, numit "corpul spongios", traversat de uretră, joacă un rol esenţial în ejaculare. El se termină cu glandul, partea cea mai sensibilă a penisului. corpul spongios este flancat de două compartimente gonflabile, corpurile cavernoase, pricipalele responsabile de erecţie.

La bulb, rădăcina penisului se sprijină pe o bază osoasă, chiar înaintea anusului, fără de care membrul erect s-ar legăna domol.

Mai mult, penisul este musculos. Muşchii de inserţie ai bazei sunt puternici (a se vedea capitolul consacrat ejaculării) iar contracţiile lor spasmodice sunt cele care produc prea scurta voluptate a ejaculării. Să-i ambalăm într-un manşon de piele elastică, dură şi iată penisul!

Expus, bine vizibil, pare aşa de vulnerabil şi de fragil şi totuşi rezistă la cele mai rele maltratări fiind rareori rănit.

Persoanele care nu doresc să controloze spusele noastre, îl vor crede pe cuvânt pe chirurg care ne spune că, chiar cu cuţitul este dificil de secţionat: acesta se fereşte ca un ţipar!

Dacă a fost parţial amputat, se poate pune totul la loc: se fac câteva puncte de sutură în piele, apoi îl lăsăm pe Domnul să repare singur, ceea ce şi face foarte bine!

Trei compartimente gonflabile, mai mulţi muşchi, totul într-un ambalaj de piele: nimic complicat. şi erecţia? Deloc mai complexă, în aparenţă: se umflă compartimentele şi iată organul bandajat gata de acţiune. Simplu! Dar iată, natura se amuză să complice totul până ce cu ajutorul sofisticării totul redevine simplu.

De fapt, hidraulica erectilă implică milioane de valve pentru reglarea debitului şi a presiunii sângelui în membru. Orchestraţia nervoasă a acestui fenomen este un miracol de programare pe care nici un sistem de irigare construit de om nu-l va atinge vreodată.

Relativ la presiunea sanguină, s-ar putea crede că în starea relaxată (flască) o egalează pe cea din restul corpului şi că erecţia vine dintr-o suprapresiune locală, ca un pneu umflat. Nicidecum, abia în timpul erecţiei presiunea din membru o atinge pe cea din corp! Detaliu? Se poate, dar a ignora acest fapt, toţi cei care au crezut că vindecă impotenţa strângând (strangulând) rădăcina penisului cu inele de exemplu, pentru a opri sângele în membru, au fost decepţionaţi: penisul se umflă puţin, se învineţeşte, ba chiar se înnegreşte dar rămâne în mod jalnic moale.

Deci, în repaus, intrarea sângelui în penis este frânată, iar pentru a-l întâri, milioane de valve trebuie să se deschidă total. Foarte important: deoarece erecţia vine dintr-o detentă a valvelor care reglează afluxul de sânge în penis, stresul şi tensiunile nervoase - teama de eşec de exemplu - o inhibă. Numai relaxarea permite afluxul de sânge care întăreşte membrul, relaxare care trebuie să subziste în tot timpul erecţiei. Impotenţii sau presupuşii impotenţi (din fericire, marea majoritate sunt doar 'presupuşi') sunt toţi mai mult sau mai puţin anxioşi. Pentru a se vindeca ei trebuie să se relaxeze şi să practice respiraţia lentă, profundă.

Dar a provoca erecţia este un lucru, a o conserva este un alt lucru şi aceasta depinde de o dublă reglare care complică totul.

Pentru un pneu, o valvă este suficientă: când suprapresiunea este atinsă se închide aerul. Dar să ne imaginăm un pneu cu două valve: una care îi permite intrarea aerului comprimat, în timp ce cealaltă permite ieşirea aerului. Presiunea constantă va depinde de jocul precis al celor două valve, dacă nu, pneul se va dezumfla sau supraumfla. Acest reglaj ultraprecis este asigurat de inteligenţa superioară a corpului uman pentru milioane de valve, fără ştirea fericitului proprietar al penisului erect! În pneu este normal ca aerul să staţioneze timp de luni întregi, dar în penis, mai ales în timpul erecţiei, sângele arterial hrănitor trebuie să se strecoare prin toate meandrele buretelui penian, în timp ce sângele încărcat cu deşeuri (toxine) trebuie să fie evacuat. Astfel, când presiunea dorită este atinsă, conservarea erecţiei necesită un echilibru precis între volumul de sânge care intră în membru şi cel care iese din acesta.



Tantra - le culte de la Feminite, autor Andre Van Lysebeth, Ed. Flammarion, ed.I, 1988