Socrate s-a nascut in anul 470 I Hr. la Atena. Tatal sau era sculptor, iar mama sa era moasa. Dedicandu-se la inceput si el sculpturii, n-a ramas totusi credincios pana la sfarsitul vietii acestei arte, ci s-a indreptat spre filosofie, unde a jucat un rol considerabil. Urat la infatisare “chiar admiratorilor sai aparandu-le ca un silen, dar bine zidit fiziceste, robust si foarte sanatos, el a luat parte la luptele din Potideea, Delion si Amphipolis,purtandu-se in adevar ca un brav.

Nu dadea mare atentie infatisarii lui exterioare si nu se interesa de bunurile pamantesti. Era loial, sincer si amabil, stapanit de puternice sentimente morale si religioase, plin de spirit si umor, totdeauna cu raspunsul gata atunci cand era nevoie".(K. Vorlander), plin de curaj civic si gata sa infrunte pentru dreptate furia poporului.

Totusi acest om cu caracter atat de nobil, insufletit pururea de luminarea tineretului si de binele poporului, a fost acuzat de trei insi-Meletos din partea poetilor, Anytos din partea meseriasilor si a oamenilor politici, Lycon din partea oratorilor- ca"savarseste nedreptati, ca strica pe tineri, ca nesocoteste pe zeii in care crede statul si ca se inchina la alte zeitati noi", si condamnat sa bea otrava. Socrate moare in anul 399 i Hr.

Socrate n-a lasat nimic scris. Ideile sale filosofice pot fi reconstituite din scrierile lui Xenofon, ale genialului sau elev Platon si ale lui Aristotel. Care sunt aceste idei si ce aduc ele nou? Impotriva filosofilor de pana la el care se ocupau cu “lumea", cu lumea fizica si voiau sa stie din ce elemente este constituita, Socrate muta centrul de gravitate al cercetarilor filosofice din lumea externa in cea interna, de la cosmos la om. Caci mai de pret decat natura era pentru el omul.

Cunoaste-te pe tine insuti, celebra maxima de pe frontispiciul de la Delphi, devenise si maxima lui Socrate. Intorcandu-si fiecare privirile asupra lui insusi, cercetandu-se pe sine, va afla ce stie si ce nu stie, ce poate si ce nu poate, precum si ce trebuie sa faca. Impotriva sofistilor, care aratau ca aceeasi idee poate fi sustinuta si combatuta cu aceeasi sorti de izbanda, ca nu exista un adevar absolut, ci ca toate cunostintele sunt relative, ca ceea ce este adevarat pentru mine nu este si pentru altul, ca ceea ce pentru mine este adevar astazi poate sa fie eroare maine, Socrate se ridica cu toata energia si apara valoarea absoluta a adevarului.

Cunostinta adevarata, care sesizeaza esenta insasi a lucrurilor, este dupa el bunul cel mai de. Cum ajungem noi insa la cunoasterea acestei esente a lucrurilor?

Determinand notiunea lor. Daca reusim sa stabilim care este notiunea unui lucru, cu aceasta am descoperi esenta insasi a acestui lucru. Socrate pleca de la ceea ce este familiar si in afara de orice indoiala, de la ceea este elementar si oricui cunoscut, pentru a ajunge la adevarul universal, la definitia acelui lucru.

Cu alte cuvinte, el se folosea in cunoasterea lucrurilor de procedeul inductiv. La Socrate dupa cum spune si Aristotel, metoda inductive si stabilirea de notiuni generale mergeau mana in mana.

Sursa: Anunturi